9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 2:34
No menu items!

Becali a primit amenda maximă pentru declaraţiile privind Cultul Baptist

spot_img
Becali a primit amenda maximă pentru declaraţiile privind Cultul Baptist
foto: enational.ro

George Becali a primit amenda maximă, respectiv 8.000 de lei, de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile pe care le-a făcut în timpul unei emisiuni televizate referitoare la Cultul Creştin Baptist pe care l-a catalogat drept „o sectă”.

Potrivit biroului de presă al CNCD, membrii Consiliului au luat această hotărâre în unanimitate pe data de 6 februarie, iar decizia a fost comunicată ambelor părţi.

Cultul Creştin Baptist a trimis o sesizare către mai multe instituţii din România şi din afară în legătură cu atitudinea europarlamentarului faţă de baptişti, despre care a spus că fac parte dintr-o „sectă” şi că nu are nevoie de voturile lor.

Becali spunea într-o emisiune tv pe 23 noiembrie 2012: „Decât să cer votul unei secte, mai bine n-am nevoie de niciun vot, toată viaţa mea. (…) Da, ei sunt români, să fie sănătoşi. Mie să nu-mi dea niciun vot niciun sectant şi niciun pocăit. Să nu-mi dea niciun vot că n-am nevoie de niciun vot. Voturi satanice nu vreau”.

A.V.