12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:23
No menu items!

Bebeluşul regal are acum şi nume: George Alexander Louis. Vezi cum a fost ales

spot_img
George Alexander Louis
Prinţul William şi soţia sa, ducesa Kate Middleton au anunţat numele bebeluşului regal: George Alexander Louis. Palatul Buckingham a anunţat că micul prinţ va purta titlul de Alteţa Sa Regală Prinţul George Alexander Louis de Cambridge. 
Majoritatea britancilor au intuit corect când au pariat că bebeluşul regal va purta numele de „George”.  Este numele pe care, la casele de pariuri, s-au strâns mize de sute de mii de lire sterline.
Experţii britanici s-au grăbit să întoarcă numele pe toate feţele.
George. Conform Pamelei Redmond, cofondatoare a site-ului de nume pentru bebeluşi Nameberry spune că „George este o alegere cu o rezonanţă regală şi potrivită” pentru băiatul Prinţului William şi al soţiei lui, Kate Middleton. „Desigur, şi titlul de Cambridge se potriveşte din moment ce prăinţii lui sunt duce şi ducesă de Cambridge”, a mai adăugat Redmond. Pe de altă parte, numele George este asociat cu coroana britanică încă de când regele George I a urcat pe tron, în 1714. De atunci, alţi şase regi cu acelaşi nume au condus imperiul britanic, cel mai recent fiind regele George al VI-lea, care a ocupat tronul regal până în 1952.
Alexander. Experţilor le place să creadă că acest prenume a fost ales pentru a atrage popularitatea scoţienilor, al căror cel mai important conducător a fost Alexandru al-III-lea.
Louis. „Cel din urmă prenume al micului prinţ, Louis, ar fi putut fi ales pentru a-l comemora pe lordul Louis Mountbatten, prieten apropiat şi mentor al Prinţului Charles, care a fost ucis de teroriştii irlandezi în 1979”, a explicat
Linda Rosenkrantz, şi ea cofondatoare a site-ului Nameberry.
Ștefan Tănăsescu