Bashar al-Assad, reales președinte al Siriei cu 88,7% din voturi

Bashar al-Assad a fost reales președinte al Siriei cu 88,7% din voturi, a anunțat miercuri președintele parlamentului, Mohammad al-Laham, asigurându-și un al treilea mandat în ciuda războiului civil din țară, relatează AFP și Reuters, citate de agerpres.

Bashar al-Assad

În urma unui scrutin calificat drept ‘farsă’ de opoziție și țările occidentale, Bashar al-Assad a obținut un nou mandat de 7 ani în fruntea statului sirian.

‘Declar victoria dr. Bashar Hafez al-Assad la președinția Republicii Arabe Siria cu majoritatea absolută a voturilor’, a anunțat Laham într-un discurs televizat.

Ceilalți doi candidați, Hassan al-Nouri și Maher al-Hajjar, folosiți în acest scrutin pentru a da impresia unor alegeri democratice, au obținut 4,3% și 3,2% din voturi.

Conform unui anunț făcut anterior de Curtea constituțională electorală din Siria, participarea la vot a fost de 73,4%, la scrutin participând 11,6 milioane de persoane din cele 15,8 milioane cu drept de vot. Oficialii sirieni au descris victoria previzibilă a lui Assad drept o răzbunare împotriva celor care se luptă de trei ani să-l înlăture de la putere.

Potrivit Reuters, în Siria s-a votat în zonele controlate de guvern, dar nu și în zone importante din nordul și estul țării unde rebelii dețin controlul.

Până în prezent, în urma războiului civil din Siria și-au pierdut viața în jur de 160.000 de persoane, circa trei milioane au părăsit țara ca refugiați, tot atâția fiind strămutate în interiorul țării, notează agenția de știri britanică.

S.M.

NICIUN COMENTARIU