13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 23:22
No menu items!

Barack Obama promulgă o lege care îl privează pe ambasadorul iranian la ONU de viză pentru SUA

spot_img

Barack Obama

Preşedintele american Barack Obama a promulgat, vineri, o lege care îi privează de viză pentru SUA pe ambasadorii la ONU consideraţi drept o ameninţare pentru Statele Unite sau implicaţi în „activităţi teroriste”, un text care îl vizează pe trimisul iranian la Naţiunile Unite, potrivit AFP.

Barack Obama a subliniat vineri, într-un comunicat, că această lege reprezintă mai mult o „recomandare” şi nu intră în contradicţie cu puterea discreţionară a preşedintelui de a accepta sau nu cererea de acreditare a unui ambasador.

Legea adoptată de Congresul american, la 10 aprilie, interzice intrarea pe teritoriul american a „oricărui reprezentant al Naţiunilor Unite care constituie o ameninţare pentru securitatea naţională sau a participat la activităţi teroriste vizând Statele Unite sau aliaţii lor”.

Statele Unite refuză să acorde viză diplomatului Hamid Aboutalebi, contestânt numirea lui în funcţia de ambasador al Iranului la Naţiunile Unite, din cauza presupusului rol al acestuia în luarea de ostatici de la ambasada americană din Teheran, în anul 1979.

Washingtonul afirmă că Hamid Aboutalebi a făcut parte din grupul de studenţi musulmani care au luat ostatici 52 de americani, 444 de zile, în sediul ambasadei SUA din Teheran, începând din 1979.

 D.M.