22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:10
No menu items!

Barack Obama l-a felicitat pe viitorul preşedinte al Israelului

spot_img

Reuven Rivlin a fost ales, marți, președinte al Israelului

reuven_rivlin

Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a felicitat, marţi, pe viitorul preşedinte al Israelului, Reuven Rivlin, şi a elogiat, totodată, munca preşedintelui în exerciţiu Shimon Peres, potrivit AFP.

Noul preşedinte Rivlin lucrează de mai mult timp în serviciul statului şi vrem să păstrăm legături solide pentru binele celor două naţiuni ale noastre sub preşedinţia sa„, a afirmat Obama, citat într-un comunicat.

Unele dintre poziţiile lui Rivlin, precum ostilitatea faţă de crearea unui stat palestinian sau susţinerea procesului de colonizare în Cisiordania, nu se pliază pe politica Statelor Unite în regiune. Însă, Departamentul de Stat a încercat să tempereze îngrijorările, subliniind că negocierile de pace cu palestinienii, coordonate de Washington şi suspendate în prezent, nu intră în atribuţiile preşedintelui israelian.

Reuven Rivlin, în vârstă de 74 de ani, a fost președinte al Knessetului și este membru al Likud (dreapta naționalistă israeliană), fiind un susținător al “Marelui Israel” și apărător fervent al democrației israeliene El îl va succeda pe Shimon Peres la 28 iulie.

D.M.