15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:54
No menu items!

Bacalaureat 2013, sesiunea a doua: aproape 18.000 de elevi susțin proba orală la limba română

spot_img

bacalaureat

Sesiunea de toamnă a examenului naţional de bacalaureat a început luni dimineață cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

La proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română s-au înscris 17.758 de candidaţi, iar la cea pentru evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă, 648 (625 pentru limba maghiară, 21 pentru limba germană şi doi pentru limba ucraineană). Un număr de 18.270 de candidaţi vor susţine proba de evaluare a competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Dintre aceştia, 15.893 au optat pentru limba engleză, 2.129 pentru franceză, 109 pentru germană, 82 pentru spaniolă, 34 pentru taliană, 20 pentru rusă, iar trei, pentru limba ebraică.

La proba de evaluare a competenţelor digitale sunt aşteptaţi 17.866 de candidaţi, potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN).

Pentru probele scrise, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la limba şi literatura română (55.741 de absolvenţi), respectiv la proba obligatorie a profilului: 56.546 de candidaţi (dintre care 51.940 la matematică şi 4.606 la istorie). Un număr ridicat s-a înregistrat şi la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării: 53.837 de absolvenţi. O mare parte a acestora a optat pentru biologie – 31.119. Ceilalţi au ales astfel: geografie – 11.870, fizică – 6.026, chimie – 3.549, informatică – 383, logică – 300, economie – 193, psihologie – 176, sociologie – 142, filosofie – 79, a mai precizat MEN.

Examenul scris pentru limba şi literatura maternă va fi susţinut de 1.367 de candidaţi, dintre care 1.328 la limba şi literatura maghiară, 32 la limba şi literatura germană, şase la limba şi literatura ucraineană, iar unul la limba şi literatura sârbă.

În 19-20 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 19-21 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 20-21 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în 22-23 august – evaluarea competenţelor digitale.

Din 26 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română. În 27 august va fi susţinută proba la limba şi literatura maternă, în 28 august este programată proba obligatorie a profilului, iar în 30 august va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice, la solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene sau a municipiului Bucureşti ori din proprie iniţiativă.

Peste 1.500 de poliţişti vor asigura, zilnic, ordinea şi siguranţa publică, pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, a precizat Poliţia Română.

Astfel, în zona unităţilor de învăţământ şi a centrelor de examen vor fi 983 de poliţişti de ordine publică, 423 de la rutieră şi 166 de la alte formaţiuni.

Prima sesiune a bacalaureatului de anul acesta, din iunie-iulie, a fost marcată de mai multe scandaluri generate de anchetele privind suspiciuni de fraudă, care a avut în centru situaţia de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală. În cadrul anchetei legate de bacalaureatul de la „Bolintineanu”, fosta directoare a liceului a fost arestată, iar zeci de elevi, audiaţi cu privire la strângerea de bani pentru comisie.

Promovabilitatea la bacalaureat în prima sesiune a fost de 55,4% înaintea contestaţiilor şi de 56,4% după soluţionarea acestora.

R.D.