7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:46
No menu items!

Băsescu, delfinii și homosexualii

spot_img

Andi Topala

  • Andi Topală

Să vină Băsescu, să nu vină Băsescu, să-i apărăm pe gay, să nu-i apărăm, să iubim delfinii, să nu iubim delfinii. Cam asta îi preocupă pe parlamentarii noștri. Cu astfel de lucruri își omoară ei timpul.

Asta pentru că lipsea demult circul din Parlament. Fără pâine, ci pe pâine. Dimineața, la micul dejun. Căci din zorii zilei s-au apucat să se certe pe astfel de teme serioase, extrem de importante pentru nivelul de trai al românilor și pentru indicatorii macroeconomici.

Nimic de zis, invitarea președintelui României ar fi un gest de cultură și educație politică, de respect instituțional și constituțional, de etică. Adică era bine ca senatorii să facă dovada că ei au ceea ce Traian Băsescu nu a avut niciodată. Pentru că Președinția nu a lansat invitații Senatului, cu diverse ocazii, pentru că Traian Băsescu i-a întors spatele lui Călin Popescu Tăriceanu când acesta l-a întâmpinat pe treptele Parlamentului, la ședința festivă pentru cei 10 ani de NATO, pentru că președintele vrea de cinci ani desființarea Senatului, nu era nevoie să i se arate reversul medaliei. Pe de altă parte, mă întreb ce discurs ar avea Traian Băsescu în fața senatorilor, ce le-ar spune el – „Trăiască Senatul la 150 de ani, dar să piară Senatul pentru că așa vreau eu și așa vrea poporul”?. Ar fi un moment penibil. Dar nu mai penibil decât circul făcut de PDL, PNL și PSD. Mai bine decât a spus-o Ilie Sârbu nu se poate: „E ora 11 și noi nu am făcut nimica”. De parcă ar face ei ceva în general.

Ah, da, dezbat legile privind parteneriatele dintre homosexuali și drepturile delfinilor. Inițiative ale „verdelui” Remus Cernea, parlamentarul care vrea să candideze la prezidențiale cu MONA. E o mișcare, nu o femeie. Este Mișcarea pentru Oameni Natură și Animale. S-au adoptat toate legile posibile pentru protejarea mediului și rămăsese ceva nerezolvat în natură – homosexualii și delfinii.

Circul continuă. În Senat. PDL nu se leapădă de Traian Băsescu și insistă să vină la serbarea de 150 de ani. Ba chiar au redactat un memorandum pentru organizarea unei ședințe extraordinare a Biroului Permanent în care să se decidă dacă Traian Băsescu va fi invitat. Mă rog, redactat este un fel de a spune. Mai degrabă au mâzgălit o foaie de hârtie, dacă ținem cont că, printre semnatari, se află și Traian Igaș, „braNconierul” limbii române. Doamne, ce bine că nu a candidat pentru Parlamentul European. Ne-a fost de ajuns un specimen cu multe „succesuri” în Legislativul de la Bruxelles.

Dacă mai vreți circ ieftin în Parlament, așteptați Sezonul 2 de la toamnă, când se întorc aleșii din vacanță. Au și ei dreptul la odihnă, nu? Până atunci, delectați-vă cu scheciurile de pe scena politică – pdl, pnl, fuziune, psd, ppdd, pmp etc. Aveți cu ce.