Băsescu: Lipsa statului de drept şi corupţia, riscuri la securitatea naţională. Vedeţi Ucraina

Şeful statului a apreciat că, totuşi, România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE.

Basescu_Traian

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, la o dezbatere organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că lipsa statului de drept şi corupţia reprezintă riscuri pentru securitatea naţională, el dând exemplul Ucrainei.

Băsescu  a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că “România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE“. Apoi, a adăugat: “Trebuie să ne batem toţi pentru a schimba această percepţie“.

În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem şi un alt adevăr: România s-a obişnuit să se autoflageleze. România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE, dar trebuie să ne batem toţi pentru a schimba această percepţie“, a spus Băsescu.

“Lipsa statului de drept şi corupţia ne împing către alte zone, riscuri pentru securitatea naţională. (…) Ucraina este un rezultat al corupţiei crâncene care a existat în ţară şi în timpul lui Timoşenko şi în timpul lui Ianukovici”, a spus Traian Băsescu, adăugând că în Ucraina corupţia a fost atât de crâncenă “încât s-a luat Crimeea fără să se tragă un glonţ”.

Deci, corupţia poate distruge un stat”, a avertizat Traian Băsescu, adăugând: “o ţară atât de bogată cum e Ucraina a ajuns să fie la discreţia Federaţiei Ruse în primul rând din cauza corupţiei“.

Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Alba-Iulia, la dezbaterea cu tema “Statul de drept şi lupta împotriva corupţiei”, organizată de Fundaţia Mişcarea Populară Alba.

R.D.

 

NICIUN COMENTARIU