15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:29
No menu items!

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind legea care l-a împiedicat pe Dragnea să fie prim-ministru. Iohannis se declară ”indignat”

spot_img

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Avocatul Poporului, ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”.

În vederea efectuării analizei de neconstituționalitate, Avocatul Poporului a examinat ansamblul reglementărilor referitoare la condițiile de ocupare a funcțiilor și demnităților publice din cadrul celor trei puteri organizate în cadrul democrației constituționale — legislativă, executivă și judecătorească.

Astfel, Avocatul Poporului a constatat lipsa de coerență legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective și general valabile pentru ocuparea funcțiilor aparținând celor trei puteri organizate în cadrul democrației constituționale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat; lipsa de previzibilitate a sintagmei „nu au suferit condamnări penale”; lipsa unui tratament juridic diferențiat aplicabil unor persoane care nu se află în situații analoge, în speță, persoanele condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, pe de o parte, și persoanele condamnate pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe de altă parte.

Conform sursei citate, Constituția consacră dreptul legiuitorului de a stabili condițiile concrete de ocupare și exercitare a unei funcții, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, Parlamentul are obligația de a respecta principiile constituționale și de a adopta, în consecință, un sistem legislativ coerent, armonios, coordonat și eficient, care să asigure respectarea principiului constituțional al echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească.

Avocatul Poporului observă că, „în legislația internă, chiar în cadrul aceleiași puteri și anume cea executivă (exercitată potrivit sistemului constituțional românesc de președinte și de Guvern) există diferențe de tratament juridic în ceea ce privește condițiile de ocupare a acestor demnități și implicit a criteriilor de integritate necesar a fi îndeplinite”.

În consecință, arată Avocatul Poporului, legiuitorul va trebui să reexamineze dispozițiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 „în sensul identificării unui raport de proporționalitate între condițiile ocupării unei funcții publice și scopul urmărit prin soluția legislativă și anume exercitarea funcției de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament”.

Administrația Prezidențială a reacționat la scurt timp, prin vocea purtătorului de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, care a declarat că președintele Iohannis se declară ”indignat” și că acțiunea Avocatului Poporului are ca beneficiar o singură persoană, fără a-l numi pe liderul PSD Liviu Dragnea.

Declarații Mădălina Dobrovolschi:

  • Demersul Avocatului Poporului poate deschide poarta condamnaților penal să ajungă să ne conducă.
  • Președintele Iohannis trage un semnal de alarmă, pentru că toți românii trebuie sâ înțeleagă cât de periculos e un astfel de demers
  • Nimeni, niciodată nu a considerat că e o problemă acest criteriu de moralitate pentru viață politică din România. Timp de 16 ani, Avocatul Poporului nu a considerat că textul legii reprezintă o problemă pentru drepturile și libertățile cetățenești.

T.S.