Avocatul Poporului, Crișu Anastasiu, a demisionat

crisu anastasiu

Avocatul Poporului, Crișu Anastasiu, a demisionat, iar motivele sunt de natură personală, a declarat joi la Palatul Parlamentului, președintele Senatului, Crin Antonescu.

“Avocatul Poporului, domnul profesor Crișu Anastasiu, și-a înaintat demisia. (…) Nu i-am cerut niciodată nimic, nu l-am contactat niciodată. Am avut o discuție pur protocolară înainte de numirea sa și o discuție la inițiativa domniei sale care, înaintându-și demisia, a dorit să schimbe și câteva cuvinte, să mulțumească pentru încredere și pentru faptul, între altele, că pe tot parcursul mandatului exercitat, niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru, nu s-a exercitat niciun fel de influență, presiune, nu i-am cerut să atace nicio ordonanță. Domnia sa vă poate spune, dacă dorește, care sunt motivele. Motivele sunt de natură personală, așa cum sunt consemnate oficial și în cererea de demisie și nu am nimic de adăugat eu la acest lucru”, a spus Antonescu.

Potrivit acestuia, Parlamentul trebuie să facă o altă propunere.


Crișu Anastasiu, profesor și jurist, a fost numit la 22 ianuarie 2013 în funcția de Avocat al Poporului, la propunerea USL.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU