13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:34
No menu items!

Avocații lui Năstase sesizează CSM și CEDO

spot_img

Judecătorii instanţei supreme au amânat pentru a doua oară, judecarea contestaţiei fostului premier PSD Adrian Năstase, motivul fiind neredactarea hotărârii de condamnare la doi ani de detenţie, dată în 20 iunie 2012. Astfel, apărătorii lui Adrian Năstase au declarat că vor sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în legătură cu întârzierea publicării motivării deciziei.

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a amânat pentru 3 decembrie, judecarea contestaţiei în anulare formulată de Adrian Năstase, deoarece nu s-a publicat motivarea sentinţei prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, avocaţii lui Năstase au mai spus că este în lucru şi plângerea ce va fi înaintată Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) în legătură cu modul în care s-a judecat acest dosar. Ioan Cazacu, cel care îl reprezintă pe Năstase, a spus că plângerea va fi formulată chiar şi în absenţa motivării deciziei în dosarul ‘Trofeul calităţii’.

Şi Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în dosarul „Trofeul calităţii” la şase ani de închisoare, a formulat o contestaţie în anulare, completul de cinci judecători stabilind ca şi acţiunea ei să fie judecată în 3 decembrie.

ÎCCJ a amânat şi pe 1 octombrie judecarea contestaţiei în anulare formulată de avocaţii lui Adrian Năstase în dosar, tot din cauza lipsei motivării deciziei Completului de 5 judecători care a pronunţat sentinţa. Avocatul lui Adrian Năstase a anunţat pe 25 iunie că a depus o cerere de contestaţie în anulare a deciziei prin care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Trofeul calităţii’. Avocatul adăuga că aceasta este o cale extraordinară de atac, la care se poate apela doar în unele cazuri expres prevăzute de legea penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, pe 20 iunie, pe Adrian Năstase, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Trofeul calităţii’ în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD.