7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 5:12
No menu items!

Avocații lui Dan Voiculescu cer strămutarea dosarului de la Curtea de Apel București

spot_img

În cererea adresată Curții Supreme, apărătorii lui Dan Voiculescu susțin că au constatat că noul președinte al completului de judecată de la Curtea de Apel București, judecătoarea Camelia Bogdan, nu ar fi imparțial

Dan Voiculescu_SZ

Avocaţii lui Dan Voiculescu şi ai celorlalţi inculpaţi din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) cer Curții Supreme strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă.

Apărătorii au înaintat această solicitare, după ce la termenul din 1 iulie al procesului au sesizat faptul că noul preşedinte al completului de judecată nu ar fi imparţial.

La termenul din 1 iulie al dosarului ICA, judecătoarea Camelia Bogdan, preşedintele completului, a respins mai multe excepţii, cereri de amânare şi de recuzare înaintate de avocaţi şi a extins sechestrul pus pe averea preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu.

Următorul termen în dosarul privatizării ICA a fost stabilit de Curtea de Apel Bucureşti pentru 7 iulie, când ar urma să fie audiaţi inculpaţii, iar apărătorii acestora ar trebui să pună concluzii în acest proces.

Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare este judecat, din 1 iulie, de un complet format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

R.D.