Avion prăbușit peste un centru comercial din Australia. Niciun supraviețuitor

Un avion de mici dimensiuni cu cinci persoane la bord s-a prăbușit marți, aparatul lovind un centru comercial din apropiere de Melbourne, în sudul Australiei, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP.

Aparatul “a lovit clădirea într-o minge uriașă de foc”, a declarat un martor, potrivit Agerpres.

Avionul, un Beechcraft, a deviat curând după decolarea de pe aeroportul Essendon, aproape de Melbourne, și s-a prăbușit în centrul comercial DFO, de lângă aeroport.

“Este vorba de un accident foarte, foarte tragic”, a declarat presei Lisa Neville, ministru al poliției statului Victoria, a cărui capitală este Melbourne. “Un avion ușor, închiriat pentru un zbor, a lovit centrul comercial DFO, la Essendon“, a spus aceasta.

Lisa Neville a precizat că nu este în măsură să furnizeze un bilanț imediat, dar a indicat că cinci persoane se găseau la bordul avionului, care fusese închiriat pentru un zbor privat cu destinația King Island, o insulă australiană situată între Melbourne și Tasmania.

Imaginile difuzate în direct de televiziuni arătau flăcări și importante daune produse centrului comercial și imobilelor vecine. O coloană de fum negru se ridica de la locul accidentului.

Cauza accidentului nu a fost încă determinată. Șeful poliției statului Victoria, Mick Frewen, a declarat că principala ipoteză a anchetatorilor era “o pană de motor”.

R.D.

foto: AP/Agerpres

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ