11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:47
No menu items!

Avertisment al MAE pentru românii care merg în Franța

spot_img

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Franței că este menținută starea de urgență pe tot teritoriul țării – decretată după atacurile din 13 noiembrie din Paris – și sunt menținute controalele la frontiere.

Potrivit unui comunicat de presă remis, marți de oficialii MAE, starea de urgență le permite autorităților franceze să interzică circulația persoanelor și să stabilească zone de protecție și securitate.

„De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate orașele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziții permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol și a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor și posibilitatea de a efectua percheziții administrative”, se arată în comunicat.

MAE precizează că pe tot teritoriul Franței aeroporturile și gările rămân deschise, însă călătorii sunt rugați să confirme orarele de călătorie cu compania de transport, deoarece se pot înregistra întârzieri din cauza măsurilor de securitate, școlile funcționează în program normal, iar transportul public în Paris este operațional, putând exista stații închise sau rute modificate.

„MAE recomandă cetățenilor români aflați în regiunea pariziană să respecte avertismentele de siguranță transmise de autoritățile franceze și să manifeste vigilență sporită, în special în mijloacele de transport în comun, în timpul manifestațiilor sportive, culturale, religioase și în zonele aglomerate. Cetățenii români sunt sfătuiți să consulte presa locală și informările transmise prin intermediul mass-media de către autoritățile franceze”, se mai arată în comunicat.

Ambasada României la Paris are program de lucru normal cu publicul și reiterează faptul că persoanele care dețin informații despre cetățeni români aflați într-o situație de urgență pot contacta misiunea diplomatică.

Totodată, MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro, iar cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ”Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în “App Store” și „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.