Averile nejustificate puse de infractori pe numele rudelor, vor putea fi confiscate și în România

teanc_bani

Averile nejustificate ascunse de infractori prin transferul către rude sau cunoscuți vor putea fi confiscate și în România, potrivit unui proiect de directivă europeană care a ieșit din negocierea dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Directiva europeană privind confiscarea extinsă are șanse mari să fie adoptată și publicată până la finalul acestei legislaturi a Parlamentului European, înainte de alegerile europene din mai 2014.

Pentru a intra în funcțiune și în România, viitoarea directivă va trebui transpusă în legislația națională, ceea ce ar însemna încă aproximativ 2 ani până la aplicarea efectivă a noii forme de confiscare extinsă și în România.

Confiscarea extinsă prevăzută de viitoarea directivă europeana ar urma să se aplice infractorilor condamnați pentru cel puțin o faptă încadrată la una dintre urmatoarele categorii: corupție activă sau pasivă în sectorul privat și în rândul oficialilor din instituțiile UE și ale statelor membre, crimă orgaizată și infracțiuni care au legatură cu aceasta, activități de pornografie infantilă și criminalitate cibernetică.

A.V.

NICIUN COMENTARIU