12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:01
No menu items!

Australia a încercat să spioneze apelurile telefonice ale preşedintelui indonezian

spot_img

program spionaj

Agenţii australiene de informaţii au încercat să spioneze apelurile telefonice ale preşedintelui indonezian şi au plasat-o sub supraveghere atât pe soţia acestuia, cât şi mai mulţi miniştri, scrie presa australiană luni, citată de Mediafax.

Informaţia a fost dezvăluită prin intermediul unor documente prezentate ca provenind de la fostul analist NSA Edward Snowden, care au fost obţinute de către Australian Broadcasting Corporation şi cotidianul The Guardian.

Relaţiile dintre Canberra şi Jakarta sunt deja tensionate de câteva săptămâni, din cauza primelor informaţii despre activităţi de spionaj şi unei polemici cu privire la tratamentul rezervat ambarcaţiunilor cu refugiaţi care pleacă din Indonezia către Australia.

Documentele dezvăluite luni arată că serviciile australiene de informaţii au urmărit apelurile de pe telefonul mobil al lui Yudhoyono timp de două săptămâni, în august 2009, pe când premier la Canberra era laburistul Kevin Rudd.

În plus, o listă cu ţinte de ascultat o includea atât pe soţia preşedintelui, Ani, cât şi pe vicepreşedintele Boediono, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei şi pe miniştrii Securităţii şi Informaţiilor.

Biroul preşedintelui a cerut o explicaţie autorităţilor de la Canberra. „Guvernul australian trebuie să clarifice de urgenţă aceste informaţii pentru a evita noi pagube”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt Teuku Faizasyah, într-un SMS.

După ce a fugit din Statele Unite, în vară, Edward Snowden a multiplicat dezvăluirile în special despre amploarea supravegherii efectuate de către Statele Unite şi Marea Britanie asupra aliaţilor lor, între care Germania, Spania şi Brazilia.

Snowden se află la originea a numeroase dezvăluiri, difuzate în ultimele luni, despre Agenţia Naţională de Securitate americană (NSA), pentru care a lucrat. El a fost inculpat pentru spionaj de către autorităţile de la Washington, care au cerut în mai multe rînduri să fie extrădat, dar fără rezultat.

C.A.