Atenție soferi! Cad bolovani pe DN10

Circulaţia pe DN 10, drumul care face legătura între Buzău şi Braşov, a fost oprită, vineri seară, din cauza a două pietre de mari dimensiuni desprinse de pe versant. Bolovanii au blocat şoseaua în zona barajului de la Siriu.

Măsura opririi circulaţiei a fost luată după ce, în cursul zilei de vineri, drumarii au permis circulaţia autovehiculelor pe un singur sens în speranţa că vor putea înlătura pietrele căzute pe şosea, iar fenomenul se va stopa.

Căderile de bolovani de pe versantul aflat paralel cu DN10 au continuat, iar spre seară două stânci de mari dimensiuni s-au desprins de pe versant blocând şoseaua.

Conducerea Secţiei de Drumuri Naţionale Buzău a decis astfel ca circulaţia în zonă să fie oprită până la degajarea completă a şoselei şi oprirea căderilor de pietre.

Poliţiştii de la Servicul Rutier au instituit filtre pentru informarea şoferilor care doresc să ajungă de la Buzău la Braşov, iar aceştia sunt dirijiaţi pe o rută ocolitoare din Buzău pe DN10 până la Calvini – Văleni de Munte – Cheia – Braşov.

D.M.

NICIUN COMENTARIU