16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:21
No menu items!

Atac terorist Franța: O femeie a rănit două persoane, în timp ce striga Allah Akbar

spot_img

Atac terorist Franța. O femeie a fost arestată duminică în oraşul La Seyne-sur-mer, în sudul Franţei, după ce a rănit cu un cutter două persoane la casa unui supermarket în timp ce striga „Allah Akbar!”, a anunţat procurorul din Toulon, relatează AFP.

Un client al magazinului a fost agresat de femeie, care l-a rănit cu un cutter în zona toracelui, şi a fost spitalizat, a precizat procurorul Bernard Marchal, confirmând o informaţie apărută în cotidianul local Nice-Matin. O casieriţă a fost şi ea rănită uşor.

„Este evident fapta izolată a unei persoane cu tulburări psihice cunoscute”, a afirmat Marchal, adăugând că „acest lucru nu înseamnă că ea nu este radicalizată”. Autoarea atacului, care nu este cunoscută poliţiei, a fost reţinută, iar poliţia judiciară din Toulon a preluat ancheta. „Există suspiciuni privind o încercare de asasinat şi apologia unei crime cu conotaţie teroristă”, a declarat procurorul.

O percheziţie la locuinţa femeii era în curs de desfăşurare duminică după-amiază, pentru a se stabili dacă aceasta „are sau nu legături cu Daesh” (acronimul arab pentru gruparea jihadistă Statul Islamic), a mai spus oficialul francez.

„Nu ştim încă dacă aceste fapte au legătură cu terorismul, însă, în orice caz, sunt terorizante, pentru că acel bărbat a fost agresat la casa unui supermarket”, a mai spus procurorul.

Alex Militaru