15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:27
No menu items!

Atac armat într-o cafenea din Serbia: cinci morți și 20 de răniți

spot_img

Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră într-un bar din Zitiste, localitate situată la aproximativ 80 de kilometri nord de Belgrad, a omorât cinci persoane și a rănit alte aproximativ 20, transmit agențiile intrenaționale de presă.

Atacatorul, în vârstă de 38 de ani, a intrat în bar la scurt timp după miezul nopții, și-a împușcat soția și a continuat să tragă în patronii barului și în persoanele prezente, a relatat televiziunea sârbă RTS, citând un comunicat al poliției, potrivit Agerpres.

Șapte dintre persoanele rănite – dintre care cel puțin trei sunt adolescenți –  se află „în stare foarte gravă”, se mai arată în comunicatul poliției sârbe.

Poliția l-a arestat pe atacator, identificat doar prin inițialele Z.S., imediat ce acesta a deschis focul, în timpul unui festival local din Zitiste. Forțele de ordine investighează în continuare cazul, dar se pare că la baza acestui atac s-ar afla probleme de ordin marital.

Ministrul de interne al Serbiei, Nebojsa Stefanovic, a declarat pentru postul de televiziune B92, că Z.S. și-a împușcat soția sa, care îl părăsise, și pe o altă femeie, înainte de a deschide focul asupra altor clienți ai localului, cu o mitralieră deținută ilegal. „Gelozia ar putea fi un motiv”, a spus Stefanovic. „Era un bărbat liniștit, nu avea antecedente criminale”, a adăugat ministrul.

Potrivit directorului spitalului din orașul vecin- Zrenjanin, Gordana Kozlovacki, 22 de oameni se află internați aici după atac, iar șapte sunt în continuare în stare gravă.

În Serbia și în majoritatea țărilor din Balcanii occidentali există sute de mii de arme deținute ilegal, rămase după războaiele din anii 1990.

Acest atac crește numărul de atacuri în masă comise cu arme de foc în ultimii ani în Serbia.

Cu tei ani în urmă, 13 oameni au fost uciși într-un atac cu armă de foc într-un sat de lângă Belgrad, iar anul trecut șase oameni au fost uciși în timpul unui conflict declanșat la o nuntă, în nordul Serbiei.

R.D.

foto: reuters