15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:58
No menu items!

Astărăstoae: UE să plătească pentru medicii emigranți

spot_img

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, Vasile Astărăstoae, propune ca Uniunea Europeană să suporte unele cheltuieli în şcolarizarea studenţilor la facultăţile de medicină din România care după absolvire aleg să lucreze în UE, transmite corespondentul NewsIn.

Vasile Astărăstoae a spus că se va întâlni marți cu comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, John Dalli, și va discuta și acest subiect.

„Noi cerem şi compensaţii pentru că am muncit atâţia ani. Chiar dacă un ochi râde, pentru că absolvenţii noştri sunt apreciaţi, celălalt plânge, întrucât ei nu îşi găsesc locul în această societate”, a declarat rectorul UMF, în conferinţă de presă la Iaşi.

El susține că statul român cheltuie câteva mii de euro pe an pentru fiecare student în parte în perioada de şcolarizare, în condiţiile în care, de la aderarea României la UE, peste 13 000 de medici rezidenţi au plecat în străinătate.

În 2012 au plecat 1065 de medici.