8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 9:42
No menu items!

ASF: Polițele de RCA sunt valabile chiar dacă agenții nu plătesc mai departe sumele către asigurători

spot_img

IMG_6233

Neplata primelor de asigurare de către un intermediar către societatea de asigurare nu afectează în niciun fel valabilitatea polițelor de asigurare emise în numele societății de asigurare, potrivit unui comunicat transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Instituția a făcut o serie de precizări referitoare la o anchetă care a vizat posibile cazuri de fraudă semnalate la decontarea polițelor RCA între intermediari și societățile de asigurare.

”Decontările între societățile de asigurare și intermediari țin strict de contractul între părți, fără să afecteze valabilitatea polițelor”, se arată în comunicatul citat.

ASF a publicat o serie de precizări și recomandări pentru utilizatorii asigurărilor de tip RCA:

  • Polița de asigurare RCA încheiată prin intermediul unui agent/broker de asigurare garantează despăgubirea prejudiciilor chiar dacă agentul/brokerul de asigurare nu depune la asigurător primele de asigurare, conform contractului pe care îl are încheiat cu acesta;
  • Polița de asigurare RCA se eliberează de un asigurător în schimbul unei prime plătite de proprietar sau utilizator. Este recomandat ca asiguratul să păstreze dovada plății primei de asigurare;
  • Asigurătorii au obligația de a transmite, în baza de date CEDAM, informațiile privind polițele RCA încheiate, în termen de cel mult 5 zile de la data emiterii acestora. Orice asigurat are posibilitatea să verifice polița de asigurare RCA prin interogarea bazei de date CEDAM. Baza de date poate fi accesată la adresa cedam.csa-isc.ro;
  • În situația în care polița de asigurare nu figurează în baza CEDAM, asiguratul se va adresa direct societății de asigurare în numele căreia a fost emisă polița de asigurare.

ASF afirmă că a solicitat informații de la cele 11 societăți autorizate să practice asigurarea RCA, iar zece dintre acestea au comunicat că până acum nu au făcut plângere penală pentru astfel de cazuri.

O singură societate a informat ASF că a făcut plângere penală împotriva unei persoane fizice și a două societăți unde aceasta este administrator, care are la bază nedepunerea primelor de asigurare subscrise pe segmentul RCA.

Primele de asigurare ar fi trebuit să fie depuse conform contractelor de colaborare încheiete de cele două societăți de intermediere cu societatea de asigurare respectivă. Societatea de asigurare care a făcut plângerea s-a constituit parte civilă într-un proces penal.

SZ