9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:28
No menu items!

Arheologii bulgari au descoperit o comoară inestimabilă

spot_img

Un cufăr cu obiecte din aur, care datează de la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. sau începutul secolului al III-lea î.e.n., a fost găsit, joi, în partea de nord-est a Bulgariei. Lada din lemn conţine oase arse şi ofrande valoroase din aur care au fost înfăşurate într-o ţesătură din fire de aur, o diademă ornată cu capete de leu şi de animale imaginare, brăţări, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii şi al puterii creatoare, şi diverse podoabe din fire de păr de cal fac parte din această comoară a geţilor, unul dintre triburile tracice care au trăit în sud-estul Europei din al doilea mileniu î.e.n. până în secolul al III-lea e.n.

„Comoara se află în cel mai înalt tumul, ce marchează apogeul culturii geţilor, care locuiau pe ambele maluri ale Dunării. Acel tumul face parte din aceeaşi necropolă în care se află mormintele de la Sveştari, care datează din secolul al III-lea î.e.n., descoperit în 1982, inclus în 1985 în patrimoniul mondial UNESCO”, a spus Diana Guergova coordonatoarea expediţiei. Arheologii bulgari sunt convinşi că un mormânt al unui rege trac va fi descoperit în acel tumul cu ocazia săpăturilor viitoare. D.M.