23.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 1:29
No menu items!

Arad: Bărbat reținut după ce a încercat să vândă 18 kg de mercur alb unor polițiști sub acoperire

spot_img

catuse

Un bărbat din Arad a fost reținut în timp ce încerca să vândă unor polițiști sub acoperire o cantitate de 18 kilograme de mercur, cu 9.000 de euro.

„Din investigaţii s-a stabilit faptul că bărbatul intenţiona să comercializeze mercurul în Serbia sau Ungaria. Reţinerea bărbatului a fost facilitată de faptul că în cauză au fost infiltraţi doi poliţişti de frontieră, sub acoperire, din cadrul ITPF Timişoara, respectiv STPF Arad”, se arată într-un comunicat remis marţi de Poliţia de Frontieră Arad.

Suspectul este din Arad, are 66 de ani şi urma să vândă, cu 9.000 de euro, 18 kilograme de mercur alb, aflat în patru recipienţi metalici.

Bărbatul a fost prins în flagrant, fiind reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de substanţe toxice.

Suspectul urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Lucian Mera