6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 8:27
No menu items!

Aproximativ 27.000 de litri de vin falsificat, confiscat de la o societate din Buzău

spot_img
27.000 de litri de vin falsificat, confiscat de la o societate din Buzău
foto: romaninuk.net

Polițiștii au confiscat aproximativ 27.000 de litri de vin falsificat de la o societate comercială din Buzău, întrucât era impropriu consumului uman direct, informează Poliția Română.

Ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. şi poliţişti de la Serviciile de Investigarea Fraudelor de la I.P.J. Buzău şi I.P.J. Prahova, împreună cu inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au efectuat, în perioada 29– 30 aprilie, o acţiune de control pe raza judeţelor Buzău şi Prahova, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi falsificarea de alimente sau alte produse.

Potrivit Poliției, administratorul unei societăţi comerciale din Buzău, cu ajutorul altor 10 administratori de firme, în calitate de distribuitori, este suspectat că, în perioada ianuarie – aprilie 2013, a furnizat în vederea comercializării, în mai multe en-gros-uri din Argeş, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Prahova, băuturi falsificate, la pet-uri de 2 litri.

Cu ocazia cercetărilor, a reieşit că bărbatul a distribuit aproximativ 222.000 de litri de băutură falsificată, în valoare de 770.000 de lei.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit, de către Laboratorul de Analize Vitivinicole Valea Călugărească şi de către specialiştii oenologi, că băutura în cauză nu se încadrează în limitele Legii Viei şi Vinului – 244/2002.

Lucian Mera