Anunț de ultimă oră de la CFR. Trenuri întârziate de caniculă

Trenurile vor circula cu viteză redusă, duminică, din cauza temperaturilor ridicate, pentru a se preveni eventualele accidente. Prin urmare, cei care vor să călătorească cu trenul trebuie să se informeze în prealabil în legătură cu modificările intervenite în program.

”În cursul zilei de astăzi, 25 iunie 2017, viteza de circulație a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație, pe secțiile de circulație din Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și local în Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade, conform informărilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie. Măsura este obligatorie pentru siguranța traficului feroviar și, de asemenea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată deoarece, în astfel de perioade, temperatura înregistrată la nivelul șinei poate depăși 50 de grade Celsius”, au anunțat reprezentanții CFR într-un comunicat de presă.

”În cursul acestei zilei personalul de întreținere va efectua revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară, prin verificarea directă ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină etc., iar în anumite intervalele orare viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă se va reduce cu 20-30 km/h față de viteza normală de circulație, astfel încât traficul feroviar să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

CFR recomandă publicului călător ca, în perioada de valabilitate a avertizării meteo pentru temperaturi ridicate, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre graficul de circulație la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, sau la numărul de telefon 021/9521”, au mai  precizat oficialii CFR.

R.D.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ