Antonescu vrea şedinţă comună pentru dezbaterea poziţiei României la UE UPDATE

Senatorii şi deputaţi din Birourile permanente vor decide dacă va avea loc sau nu şedinţa comună a Parlamentului pentru a dezbate poziţia României la Consiliul European de la Bruxelles.

“Eu cred că acest subiect major al poziţiei României la Consiliul European poate să facă şi conţinutul unei dezbateri parlamentare. Examinăm posibilitatea de a face o şedinţă, poate chiar mâine, a Camerelor reunite pe acest subiect. O să propun asta colegilor mei. Vom vedea care va fi decizia. Mâine avem convocate grupurile parlamentare ale USL, în care vom stabili poziţia de principiu faţă de aceste lucruri”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă la şedinţa din Parlament ar trebui să fie invitat şi preşedintele Băsescu, Antonescu a răspuns că nu crede acest lucru, dar dacă va exista o propunere de la alţi colegi va fi examinată. “Eu nu cred, pentru că de la preşedinte ştim că nu-i trebuie decât nişte oameni cu laptop, nicidecum oameni politici. În Parlament sunt oameni politici, mandataţi de naţiune să discute politică. Preşedinţia, după cum ştiţi, nu are specialişti şi nu are aparat tehnic, motiv pentru care, aşa cum am discutat cu preşedintele şi am anunţat şi public, toţi specialiştii Guvernului care au participat până acum la negocieri, care cunosc cifrele şi celelalte elemente de negociere, sunt alături de preşedinte pentru ca acesta să poată să aibă o poziţie fundamentată. Pe de altă parte, e foarte clar că aici nu se pune problema de a impune preşedintelui ceva, dar nici el nu poate să ne impună nouă ceva”, a completat Antonescu.

Pe ordinea de zi a Birourilor reunite se va afla totodată scrisoarea pe care preşedintele Traian Băsescu a trimis-o în legătură cu votul dat în cazul Mircea Diaconu. (C.C)

UPDATE: Blaga: E pierdere de vreme să se reunească plenul reunit pentru a discuta poziţia ţării

Preşedintele PDL,Vasile Blaga,a declarat luni că o şedinţă a plenului reunit al Parlamentului pentru a discuta poziţia României la Consiliul European este pierdere de vreme, susţinând astfel că va discuta cu grupurile parlamentare democrat-liberale pentru a stabili dacă vor participa la şedinţă.

,,Pierdere de vreme ca să participi la o astfel de şedinţă. Au mai avut una când nici măcar nu au propus o rezoluţie. CCR s-a prezentat extrem de ferm şi de clar aici. Preşedintele reprezintă România la Bruxelles, iar mai departe cred că este clar pentru toată lumea. Ce să reprezinte şi pe cine Ponta la Bruxelles, la ce se pricepe?, a spus Blaga.

NICIUN COMENTARIU