18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:06
No menu items!

Antonescu, nevoit să se ”dezică” de USL pentru voturile PMP

spot_img

Șefa Partidului Mișcarea Populară i-a transmis fostului lider liberal că dacă vrea sprijinul partidului la prezidențiale trebuie să regrete public asocierea cu Ponta

Udrea_SZ

Liderul PMP, Elena Udrea, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că formaţiunea va sprijini candidatul PDL şi PNL în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dar ”depinde ce îşi asumă” acesta, iar dacă va fi vorba despre Crin Antonescu, el va trebui să se dezică de ceea ce s-a întâmplat în 2012.

Întrebată de jurnalişti dacă PMP va susţine candidatul PDL şi PNL în cazul în care acesta va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Udrea a răspuns: “Da, dar depinde ce îşi asumă. Dacă ar ajunge domnul Antonescu, cel care a fost părţaş la lovitura de stat de acum doi ani şi toată lumea se face că a uitat că domnul Antonescu era cel care trona la Cotroceni preşedinte interimar după ce-l dăduse afară din palat pe Traian Băsescu printr-o lovitură de stat parlamentară dată în trei zile, deci dacă domnul Antonescu ajunge în turul doi ca să obţină votul nostru măcar atât trebuie să facă, să se dezică de ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă, să se dezică şi să regrete asocierea şi parteneriatul cu Victor Ponta”.

Udrea a menţionat că acelaşi lucru trebuie să-l facă orice candidat al PNL, nu doar Antonescu.

“Să nu uităm că Antonescu acum nu mai e cu Victor Ponta nu dintr-o viziune diferită, pentru că susţin principii diferite, nu, nu mai e cu Victor Ponta pentru că Victor Ponta nu îi acordă susţinerea la prezidenţiale. Deci dacă Antonescu în turul doi, să zicem, sau alt candidat al PNL regretă ceea ce s-a întâmplat, lovitura de stat, afirmă că va susţine mai departe lupta pentru independenţa justiţiei, statul de drept, atunci va avea şi suportul nostru”, a explicat preşedintele PMP.

Pe de altă parte, Elena Udrea a criticat decizia PDL de a fuziona cu PNL.

”Este uimitor cum această conducere a PDL, care vorbea de forţa partidului, pentru că în alegerile interne în care l-am contracandidat pe Vasile Blaga, dânsul spunea că se va lupta pentru PDL până la capăt, acum, această conducere aleargă spre PNL şi se teme ca nu cumva să se răzgândească liberalii să-i absoarbă”, a afirmat Udrea.

Ea a susţinut că s-a ajuns la această situaţie deoarece Vasile Blaga nu poate oferi un viitor PDL, el mulţumindu-se cu orice funcţie în formaţiunea care va rezulta în urma fuziunii.

Elena Udrea a participat, sâmbătă, la Constanţa, la alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a PMP, unde a lăudat formaţiunea de la malul mării, spunând că este printre cele mai bune din ţară şi că dintre toate filialele PMP aici au loc primele alegeri.

C.C.