Antonescu: Nedesemnarea lui Ponta ca premier, un comportament deviant al lui Băsescu

Crin Antonescu e de părere că situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu-l va desemna din nou premier pe Victor Ponta ar însemna un comportament deviant din punct de vedere politic din partea şefului statului.

Eu cred foarte serios că noi discutăm despre o variantă aberantă, despre un comportament, un presupus comportament deviant din punct de vedere politic al domnului Traian Băsescu, care exercită ilegitm, dar legal, funcţia de preşedinte al României”, a spus Antonescu.

De asemenea, el a precizat că, dacă Traian Băsescu va ignora rezultatul alegerilor, USL va acţiona în Parlament în baza “mandatului” dat de scrutin.

“Discutăm mereu varianta în care Traian Băsescu ar ignora rezultatul acestor alegeri şi nu mi se pare normal. Noi am spus de mai multe ori că vom acţiona cu foarte multă hotărâre în baza mandatului pe care-l vom avea de la cetăţeni, dacă îl vom avea, de majoritate absolută în Parlament, vom face în aşa fel încât să fie respectată, este obligaţia noastră, dar nu are rost să vorbim la nesfârşit ce s-ar întâmpla dacă Traian Băsescu s-ar comporta aberant, anormal, asta se cunoşte”, a spus Antonescu. (A.M)

NICIUN COMENTARIU