Antonescu: Cine dispreţuieşte Parlamentul, dispreţuieşte democraţia

Preşedintele Senatului Crin Antonescu susţine că Parlamentul este centrul democraţiei şi consideră că cine dispreţuieşte instituţuia parlamentară, dispreţuieşte profund şi democraţia şi naţiunea.

“Reuniunea Camerelor de astăzi nu a avut nimic electoral, primul ministru nu a venit să ne povestească ce bun este Guvernul său, reprezentanţii grupurilor din majoritate nu au făcut-o nici atât. A fost o discuţie simplă, normală şi democratică despre o temă majoră. Îmi pare o coincidenţă semnificativă între un moment extrem de important cum este cel de azi, un gest politic extrem de important, cel al primului ministru şi al Guvernului său şi ceea ce a fost pesemne ultima reuniune a Parlamentului României în această legislatură. Nu ştiu câţi dintre noi ne vor regăsi în Parlamentul viitor, asta vor decide cetăţenii. Aş vrea la capătul unei legislaturi agitate, contestate, de multe ori de noi înşine, să reţinem că acest Parlament încheie cu un moment pe care eu nu mă sfiesc să-l calific drept istoric, pentru istoria pe care o trăim noi, şi fie ca ce s-a întâmplat azi să se aşeze în practica politică românească ca o tradiţie”, a spus Antonescu.

El a subliniat că Parlamentul este centrul democraţiei şi a susţinut că cine dispreţuieşte instituţia parlamentară, dispreţuieşte profund şi democraţia şi naţiunea.

NICIUN COMENTARIU