Antena 3 – imagini incendiare despre un “mogul” media. UP DATE. Cristian Burci, proprietarul “Adevărul Holding”, a fost intermediar pentru vânzarea unor copii din România

Imaginile vor fi difuzate miercuri seara, de la 22.30

Antena 3

UP DATE.

Mircea Badea a prezentat în cadrul emisiunii sale, “În gura presei”, la Antena 3, un reportaj realizat în anii ’90 de reporterii emisiunii 60 minutes, a canalului american CBS.  Subiectul reportajului, adopțiile copiilor în România, o afacere bănoasă imediat după decembrie 1989.

Reporterul american filmează cu camera ascunsă o întâlnire cu unul dintre intermediarii vânzării de copii, despre care spune că te abordează direct în holurile hotelurilor. Ușor de recunoscut din imagini, unul dintre cei care discută cu reporterul despre condițiile și prețul la care poate fi adoptat un copil este Cristian Burci, proprietarul Adevărul Holding.

burci antena

În filmare este numit baby-brokerul “Cristian”. El dă detalii despre cât durează procesul de adopție pentru o familie de americani și care sunt prețurile mitelor pe care intermediarii trebuie să le dea și căror categorii – asistente, judecători, funcționari.

Realizatorul Antena 3, Mircea Badea, a anunțat că postul de televiziune va difuza, miercuri seara, de la 22.30, un film de 20 de minute, care conține informații “incendiare” despre proprietarul unui trust media care “sponsorizează, la vedere, și consilieri prezidențiali”.

Potrivit lui Mircea Badea, imaginile vor fi difuzate într-o ediție specială a emisiunii “În gura presei”.

NICIUN COMENTARIU