11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:18
No menu items!

ANM: În sud-estul României va fi secetă în iulie şi august

spot_img

ANM: În sud-estul României va fi secetă în iulie şi august

Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a afirmat vineri, în cadrul unui forum de specialitate, că în zona de sud-est a României va fi secetă în lunile iulie şi august, conform prognozei în ceea ce priveşte rezerva de umiditate din solul agricol.

“Din luna iulie cantităţile de precipitaţii vor fi mult sub normele climatologice. În august, prognoza arată mult mai rău şi îmi doresc să nu se realizeze pentru că dacă producţia de grâu va fi bună din punct de vedere al rezervei de umiditate, pentru porumb şi celelalte culturi vor fi probleme. Concluzia este că prognozele actuale şi rezerva de umiditate pentru lunile iulie şi august, trebuie să ne aşteptăm ca toată zona de sud-est a ţării să fie sub secetă. Ne dorim să nu se realizeze, dar după cum au evoluat lucrurile în ultimi ani se pare că vom avea o secetă la fel de puternică ca în anul anterior”, a precizat Ion Sandu.

Totodată, directorul general al ANM a explicat că măsurătorile meteorologice se realizează în anumite condiţii standard, iar măsurarea temperaturii direct la nivelul asfaltului nu are nicio valoare.

“Întreruperea măsurătorilor într-o ţară presupune alterarea prognozei. Măsurătorile meteorologice coordonate de Organizaţia Mondială de Meteorologie se fac în anumite condiţii standard pentru a compara temperatura de la Bucureşti cu cele din alte oraşe. Deci, nu poţi veni cu termometrul la Piaţa Unirii să măsori temperatura de la nivelul asfaltului, că nu are nicio valoare. Trebuie să analizăm criteriile comune pe baza studiilor climatologice din fiecare ţară atunci când vine vorba despre emiterea de Coduri. Personal, spun că în România se respectă criteriile atunci când se emite Cod Galben, Portocaliu sau Roşu”, a afirmat Ion Sandu.

C.I.