Animale domestice ucise de urși în Dâmbovița

urs

 

 

 

urs

Atacurile urșilor s-au înmulțit în ultimele zile. Luni dimineață, un vițel a fost ucis de un urs în localitatea Glod (județul Dâmbovița). Vițelul se afla într-o anexă a unei gospodării, la aproximativ 250 de metri de casa proprietarului, pe un islaz, într-o zonă izolată. Poliţiştii au demarat o anchetă.

 

Cu o zi înainte, un porc de 70 kg, dintr-o gospodărie, a fost ucis într-un mod asemănător, cel mai probabil de același urs. de un alt ursUn alt incident a avut loc, duminică dimineață, la Glod.

Autoritățile încearcă să stabilească dacă este același urs care, săptămâna trecută, a ucis un bărbat de 64 de ani din Moroieni. Victima era cunoscută pentru actele sale de braconaj. De altfel, în zona în care bărbatul a fost omorât a fost găsit un laț cu care, se pare, era legat ursul.

Doi bărbaţi, suspectaţi că l-au ajutat pe bărbatul din Moroieni să braconeze, sunt cercetaţi în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi ţara timp de 30 de zile pentru complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului.

Cu doar câteva zile înaintea acesstui incident, un bătrân de 71 de ani a fost ucis, după ce a fost atacat de un urs în timp ce culegea prune, în livadă, cu alte trei persoane, în localitatea Dealu Frumos, din comuna dâmboviţeană Pietroşiţa.

Alte două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost rănite, la Buciumeni, sâmbătă după-amiază. Animalul a fost împuşcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce zona a fost survolată de un elicopter al MAI cu termoviziune, pentru ca patrupedul să fie localizat. După efectuarea autopsiei s-a constatat că ursul avea rabie. Astfel, pe o rază de 30 de kilometri în zona unde s-au produs atacurile ursului, a fost instituită carantina.

 

NICIUN COMENTARIU