15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:36
No menu items!

Angelina Jolie a primit un Oscar onorific pentru implicarea în activități umanitare VIDEO

spot_img

Actrița americană Angelina Jolie a primit un Oscar onorific, în cadrul galei Governors Awards, pentru implicarea în acțiuni de caritate.

Angelina Jolie a primit premiul “Jean Hersholt” pentru activitățile umanitare, cu ocazia celei de-a 5-a ceremonii a Governors Awards, organizată în fiecare an de Academy of Motion Picture Arts and Sciences (AMPAS), relatează Reuters.

În cadrul galei, actorii Angela Lansbury şi Steve Martin şi creatorul de costume Piero Tosi au primit la rândul lor câte un Oscar onorific pentru contribuţia adusă artei cinematografice.

Actrița a fost însoțită la gală de către partenerul de viață, Brad Pitt și de către fiul adoptat de cuplu din Cambodgia, Maddox.

Angelina Jolie, în vârstă de 38 de ani, a fost premiată pentru implicarea în acţiuni de caritate, fiind ambasadorul special al Înaltului Comisariat pentru refugiaţi, de pe lângă Naţiunile Unite, a participat la peste 40 de misiuni în lume, iar recent, la ajutorarea refugiaților din Siria.

Actrița americană a fost introdusă de colegii de distribuţie bosniaci şi sârbi din filmul „In the Land of Blood and Honey” , care i-au mulţumit pentru şansa la exprimare acordată locuitorilor din regiunea Balcanilor. Premiul i-a fost înmânat de regizorul George Lucas.

„Când am întâlnit supravieţuitori ai războiului, foametei şi violului, am înțeles care este viaţa majorităţii oamenilor din această lume. Am înţeles cât de ocrotită eram şi am luat decizia să nu mai fiu în felul acesta niciodată”, a declarat Angelina Jolie în discursul de acceptare a premiului.

D.M.