22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:16
No menu items!

Andrei Plăcintă – patru ani şi şase luni de închisoare

spot_img

Andrei Placinta si mama sa, Sorina Placinta

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei, a fost condamnat definitiv, luni, la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj. Curtea Supremă i-a respins ca nefondat recursul formulat împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Decizia de luni seară a judecătorilor Curţii Supreme este definitivă, iar poliţişti din cadrul Serviciului Urmăriri vor merge să-l ridice pe Andrei Plăcintă, după ce instanţa de executare în acest caz, respectiv Tribunalul Bucureşti, va emite mandatul de punere în executare a pedepsei.

Curtea Supremă urmează să transmită, în scurt timp, minuta deciziei de luni Biroului de executări penale al Tribunalului Bucureşti.

Fiul Sorinei Plăcintă a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2011, de procurorii Parchetului Capitalei, care l-au acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în legătură cu un incident petrecut pe 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că, „în seara 6 decembrie 2010, pe fondul unor neînţelegeri cu partea vătămată H.I.D. (Delia Iulia Harabulă, fosta iubită a lui Andrei Plăcintă – n.r.), inculpatul a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului părţii vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota şi i-a spart luneta”, arătau procurorii.

În momentul în care, în apărarea părţii vătămate au intervenit mai multe persoane, Andrei Răzvan Plăcintă, aflându-se la volanul autoturismului marca Renault Laguna, a pătruns cu acesta pe trotuar cu intenţia vădită de a-i lovi. În aceste împrejurări, în timp ce S.N. (Stan Nicolae – n.r.) încerca să îl oprească, ţinându-se cu mâinile de capota autoturismului, a fost împins de autoturism, s-a dezechilibrat şi a căzut.

„Acuzatul şi-a continuat deplasarea şi a surprins-o pe aceasta (victima – n.r.) sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în faţă şi în spate a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, subliniau anchetatorii.

Andrei Răzvan Plăcintă a stat în arest din 8 decembrie 2010 până în 6 ianuarie 2011.

R.D.