15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:25
No menu items!

Andrei Chiliman rămâne sub control judiciar

spot_img

Înalta Curte a decis definitiv ca primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, să fie cercetat în continuare în libertate sub control judiciar

Chiliman_SZ

A

Și ceilalți trei inculpați din acest dosar, Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) și Ion Brad (consilier local), au rămas cu măsura controlului judiciar.

Curtea Supremă a respins contestația DNA, după ce un alt complet al ÎCCJ nu a fost de acord, pe 20 iunie, cu propunerea procurorilor de arestare preventivă a primarului Chiliman.

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Acest dosar a fost constituit în urma investigațiilor derulate de DNA Ploiești într-un alt dosar, în care sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru, acesta din urmă fiind denunțător în dosarul lui Andrei Chiliman.

Luni, procurorii DNA au pus sechestru asigurător până la concurența sumei de trei miliarde lei, echivalent a 670 de milioane euro, pe bunurile primarului Andrei Chiliman, și ale celor trei apropiați ai săi implicați în dosar — Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad.