7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:57
No menu items!

Andreea Sava (www.andreeasava.ro): Te simți obosit(ă). Iată 7 greșeli zilnice pe care le faci

spot_img

„Foarte des te simți epuizat(ă) și ai senzația că nu-ți ajunge energia pentru toate lucrurile pe care trebuie să le faci într-o zi? Dacă nu vorbim despre o cauză medicală, este foarte probabil ca problema să fie în rutina ta zilnică. Câteva mici schimbări, nici măcar foarte greu de făcut, te pot face să ai energie toată ziua și, deci, să fii mai performant(ă). Vei descoperi că unele lucruri care te obosesc tu le făceai tocmai ca să ai mai multă energie”, scrie Andreea Sava pe www.andreeasava.ro.

Andreea nu se referă la somnul insuficient, pentru că această concluzie este firească.

Așadar, pornind de la premisa că orice adult știe că ar trebui să doarmă șapte – opt ore pe noapte,  Andreea Sava vă prezintă soluțiile la cele mai frecvente 7 cauze ale oboselii.

  1. Ești supraponderal(ă)

Pe lângă faptul că orice mișcare, pentru o persoană supraponderală, reprezintă un efort mai mare tocmai pentru că antrenează o greutate mai mare, kilogramele în plus generează și tulburări de somn, adică apnee. Cu alte cuvinte, chiar dacă dormi mult și în intervalele recomandate, te trezești tot obosit(ă). Asta pentru că, în somn, nu respiri normal. Când o persoană suferă de apnee, respirația i se oprește în somn la anumite intervale. În momentul în care respirația se oprește, te și trezești din somn pentru o scurtă perioadă, chiar dacă nu ești conștient(ă) de asta și nici nu-ți mai amintești dimineața. În aceste condiții, nu ai cum să te odihnești. Deci intră la dietă!

  1. Faci exces de cafea sau alte produse care conțin cofeină

În mod paradoxal, deși cofeina te energizează și mărește capacitatea de concentrare, în exces crește activitatea cardiacă și tensiunea arterială iar efectul va fi unul contrar. Andreea nu se referă aici doar la cafea, ci și la ciocolată sau alte produse pe bază de cofeină.

  1. Ești deshidratat(ă)

Da, partea cu băutul apei revine obsesiv în articolele mele și nici n-are cum să fie altfel. O s-o spun de câte ori am ocazia: fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de apă pentru a funcționa corect. Deshidratarea este principala cauză a oboselii. Inclusiv consumul de cafea duce la deshidratare.

Așadar bea multă apă. Andreea își începe ziua cu o cană de apă de 400 ml, pe stomacul gol.

  1. Nu faci mișcare

Ce să vezi?! Mișcarea nu te obosește ci din contră. Sedentarismul afectează funcționarea tuturor organelor. Efortul pentru ele va fi mai mare și, de aici, și oboseala. Dacă te vei documenta, vei vedea că primul sfat al oricărui doctor, pentru combatere a oboselii, este să faci mișcare. Nu mai vorbim că ai auzit deja că sportul eliberează endorfinele, așa numitele molecule ale fericirii. Iar numele lor cred că spune totul, adaugă Andreea.

Deci, faptul că ești obosit(ă) nu este nicidecum un motiv să nu faci mișcare. Ba dimpotrivă… Orice fel de mișcare ajută și oricât de puțină. Iar lipsa de timp nu este o scuză, nu când vine vorba de sănătatea ta. Poți să faci acasă, fără niciun efort.

Exemplu de antrenament pentru începători, de care te poți apuca acasă chiar de mâine, doar să vrei, găsești pe blogul Andreei (www.andreeasava.ro), mai exact AICI, cu FOTO și tutorial VIDEO.

  1. Nu te hrănești corespunzător

Fie mânânci prea puțin, ceea ce, în mod logic, duce la oboseală: de unde să ia corpul tău energia de care are nevoie dacă nu i-o dai. Sau mănânci prost. O cauză importantă a oboselii este deficitul de vitamine și minerale, în special vitaminele D și B12 și a fier.

Femeile ar trebui să ia suplimente sau să-și îmbogățească dieta cu alimente care conțin fier în timpul menstruației. Lipsa fierului provoacă anemia, un termen care-ți este deja familiar și pe care-l legi, chiar și fără să ai cunoștințe medicale, de oboseală. Alimente bogate în fier: carne slabă, ficat, pătrunjel, spanac, fasole, cereale.

De asemenea, nu doar că nu trebuie să sari peste micul dejun, ci ai grijă să fie consistent: proteine și carbohidrați buni, adică din cereale integrale, năut, cartofi, de preferință dulci, în niciun caz prăjiți. :)) Micul dejun trebuie să-ți dea energie pentru ziua pe care o ai în față.

Și, în loc să mănânci prostioare din când în când, mai bine ia 3 mese bune și sănătoase. Regulile pe care le aplică și Andreea și lista ei de alimente le poți citi AICI dar și în alte articole din categoria „Nutriție”, de pe www.andreeasava.ro.

  1. Ai o dietă bogată în zahăr

Probabil știi deja că diabetul vine și cu stare de epuizare. Deci nu te vei mira când spun că un consum ridicat de zahăr, chiar dacă nu suferi de această boală, este o cauză importantă a lipsei de energie.

  1. Suferi de alergii, intoleranță la lactoză sau gluten

Există mulți medici care sunt de părere că sensibilitatea alimentară este vinovată de epuizare. Intoleranța la lactoză provoacă deshidratare, despre care am vorbit deja. Despre intoleranța la gluten nu se știu extraordinar de multe lucruri, însă este celebru exemplul campionului din tenis, Novak Djokovic, și a felului în care intoleranța la gluten i-a afectat performanțele. A și scris o carte pe temă în care a povestit cum și-a schimbat dieta. Cât despre rezultate, în cazul său sunt de notorietate.

Mai multe “trucuri” și sfaturi despre cum poți să trăiești sănătos și să arăți bine fără să-ți epuizezi organismul prin exerciții complicate și diete drastice, poți găsi doar pe www.andreeasava.ro.

R.D.