14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:03
No menu items!

Anchetă la Spitalul Judeţean Bacău, după un presupus caz de malpraxis

spot_img

O tânără a murit, după ce a fost operată de peritonită

spital

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a declanşat o anchetă internă, după ce o tânără de 23 de ani a murit în urma unei operaţii de peritonită. Fata ar fi făcut o infecţie intraspitalicească, iar mama ei susţine că ar fi fost deconectată mult prea repede de la aparate.

Reprezentanţii SJU Bacău au precizat că, tânăra de 23 de ani a fost internată, în urmă cu două săptămâni, în stare gravă, cu peritonită provocată de apendicită. Pacienta fusese internată înainte şi la o clinică din Iaşi, fără a fi operată.

Medici din cadrul SJU Bacău au precizat că, în momentul în care s-a intervenit chirurgical, abdomenul tinerei era plin de puroi, motiv pentru care prognosticul a fost unul rezervat.

În schimb, mama susţine că fiica ei a murit din cadrelor medicale, care au deconectat-o de la aparate.

„Am vorbit cu fata, am râs, i-am dat să mănânce, după care am plecat. Cât am stat cu ea, doamna asistentă care era de tură a deconectat-o de la toate aparatele şi a dus aparatul în altă parte. A lăsat-o aşa toată noaptea. Când am venit, fata era cu gura strâmbă, nu putea să respire”, a precizat mama tinerei.  Femeia a adăugat că va sesiza Colegiul Medicilor Bacău.