10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 22:06
No menu items!

Anca Serea este însărcinată pentru a cincea oară. Aflați în câte luni este

spot_img

Anca Serea se poate numi o femeie fericită. Are o familie reuşită, s-a căsătorit de curând cu Adrian Sînă şi are o carieră de succes în televiziune. Dar veştile bune nu s-au încheiat. Vedeta este însărcinată pentru a cincea oară.

Deși sarcina este avansată, 7 luni, Anca Serea a reușit să o ascundă foarte bine. Astfel, în luna aprilie, Anca Serea va aduce pe lume cel de-al cincilea copil al său. 
„Da, acum pot spune ca sunt însărcinată. O să nasc în aprilie, din câte se pare un băiețel. Nu știm sigur ce o să fie, pentru că de fiecare dată cand am mers la ecograf poziția nu a fost favorabilă și nu s-a văzut dacă e băiețel sau fetiță. Am avut trei luni cu probleme, trei luni în care tensiunea mi-a dat mari bătăi de cap, oscilând de la mare la mică și invers. Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, și așteptăm să ni se măreasca familia, a declarat Anca Serea.