7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 5:39
No menu items!

Anastasiu, Eurolines: Este prioritară aducerea turiștilor străini în România. Care ar fi soluțiile

spot_img

da

Industria turismului are potențial pentru a fi unul dintre motoarele de creștere ale economiei, iar mediul privat trebuie să-și promoveze ofertele în afara țării, fără a mai aștepta ajutor de la stat, a afirmat vineri, Dragoș Anastasiu, preşedintele Grupului Eurolines România.

Acesta a precizat că zona principală de acțiune este cea a profesionalizării serviciilor, în contextul în care peste trei milioane de români calificați lucrează în prezent în afara țării. Mai multe business-uri din domeniul turismului au lansat deja proiectul ”Robelo – Romanian Best Locations”, prin care și-au propus promovarea profesionistă în afara țării pentru a atrage turiști și pentru a organiza cursuri de calificare pentru susținerea serviciilor.

Anastasiu a făcut aceste declarații într-o conferință organizată în București, cu ocazia aniversării a 20 de ani de când Grupul Eurolines activează pe piața de transport şi turism din România.

Grupul cuprinde 20 de companii, 700 de angajaţi și o cifră de afaceri estimată de 100 mil. € pentru acest an. În 2014, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 94 de milioane euro, în creştere anuală cu 26%.

În 2015, Eurolines a început investițiile în domeniul hotelier, prin achiziţia resortului Green Village din Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. După investiții inițiale de 500.000 de euro, grupul estimează o cifră de afaceri de 1 milion de euro pentru primul an.

Din punctul de vedere al consumatorilor de produse turistice din România, principalele tendințe sunt următoarele: au crescut rezervarile de tip ”early booking”, au crescut cererile pentru vacante exotice (Asia, Caraibe, Oceanul Indian), iar cumpărătorii acordă mai multă grijă detaliilor când aleg vacanța (rating hotel, tip cameră, experiențe).