13.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 18:31
No menu items!

Analiză Tradeville: Care ar putea fi cele mai mari randamente ale dividendelor pe 2017 la BVB

spot_img

Compania Tradeville a publicat un clasament estimativ al celor mai bune plasamente pe Bursa de Valori București (BVB), după criteriul randamentului dividendelor.

Potrivit studiilor realizate de banca de investiții Berenberg, în 2016, companiile românești au plătit cele mai consistente dividende din lume cu un randament de aproape 8% pentru indicele BET, iar pentru acest an prognozele sunt la fel de încurajatoare.

”Dividendele reprezintă una dintre cele mai importante teme pentru piața BVB, respectiv un ciclu sezonier de creștere a prețului acțiunilor, în perioada iarnă-primăvară, la companiile cu tradiție în plata unor dividende generoase. Pentru acest an, ne așteptăm ca marile companii să ofere randamente ale dividendelor mult peste rata inflației și peste dobânzile oferite pentru depozitele în lei în sistemul bancar. Știm că investitorii au nevoie de un clasament realizat profesionist, pentru a ști ce strategie de piață să abordeze în perioada următoare și considerăm că această analiză vine în întâmpinarea celor care vor să fie pregătiți cu luni înainte de ultima zi în care mai pot cumpăra acțiuni pentru care pot încasa dividende”, a declarat Călina Mihali, analist investiții Tradeville.

În clasament se află bănci, fonduri de investiții și companii de stat.

  • Locul întâi este ocupat de Banca Transilvania, care este recunoscută pentru dividendele sale generoase din anii anteriori. Pentru 2017, se estimează o combinație de acțiuni gratuite și dividende.
  • Locul doi este ocupat de Fondul Proprietatea, de la care se așteaptă un randament al dividendului de 11,3% pentru acest an, în timp ce o parte dintre SIF-uri – aflate și ele în top 10 – ar putea beneficia de distribuția extraordinară efectuată anul trecut de Banca Transilvania.
  • Locul al treilea este ocupat de Transgaz, o companie de stat care ar putea să ofere cel mai consistent randament al dividendului dintre companiile aflate în portofoliul statului. Companiile de stat prezintă anul acesta o atenție aparte pentru investitori, deoarece la finele lunii ianuarie, Guvernul a aprobat un memorandum prin care impune reprezentanților săi în Adunările Generale ale Acționarilor să propună și să voteze în favoarea unei distribuții de minim 90% din profitul din 2016, pentru a se colecta mai mulți bani la bugetul de stat. De această decizie vor beneficia și acționarii  cu participații la companii ale statului, atât mici investitori cât și fonduri de investiții.

clasament

Pentru realizarea studiului au fost utilizate datele referitoare la profit în conformitate cu rezultatele financiare anunțate la nouă luni, politica referitoare la distribuția profitului avută de companie în ultimii ani și recentele decizii anunțate de companii sau de acționarii majoritari ori relevanți în ceea ce privește politica de distribuire a profitului. De asemenea, au fost folosite doar datele de la companii mari ale căror acțiuni au lichiditate mare, pentru ca studiul să fie relevant pentru un număr cât mai mare de investitori.

Tradeville broker la BVB și lider de piaţă în online trading.

V.B.