Analiști financiari CFA România: 40% din opinii acreditează o apreciere a leului în următoarele 12 luni

Analiști financiari CFA România: 40% din opinii acreditează o apreciere a leului în următoarele 12 luni

Analiști financiari CFA România: 40% din opinii acreditează o apreciere a leului în următoarele 12 luni

Moneda națională va marca o apreciere față de euro în următoarele 12 luni, în opinia a 40% din analiștii financiari ai CFA România, în timp ce 25% din specialiști văd o depreciere. Un procent de 35% consideră că nu se va înregistra nicio schimbare semnificativă în cursul leu/euro în următorul an.

”În ceea ce privește cursul EUR/RON, valorile mediane ale anticipațiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat pentru orizontul de 6 luni o valoare de 4,4000 (similară cu cea înregistrată în exercițiul anterior), iar pentru 12 luni de 4,4000 (față de 4,4500 în luna aprilie)”, se arată într-un comunicat al CFA România.

Este pentru prima dată, în ultimele cinci luni, când anticipațiile privind cursul de schimb leu/euro trece pe teritoriul pozitiv pentru moneda națională. O posibilă explicație ar putea fi așteptările privind situația macroeconomică a României.

Astfel, pentru sondajul din luna mai a acestui an, valoarea indicatorului de încredere macroeconomică a fost de 47,1. ”Deși rămâne încă în teritoriu negativ, aceasta este valoarea cea mai ridicată înregistrată în ultimele 12 luni”, arată CFA România. Evoluția pozitivă a acestui indicator este susținută de îmbunătățirea așteptărilor privind economia.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condițiile curente privind mediul de afaceri și piața muncii, dar și la anticipațiile privind aceste două domenii.

În calcul sunt luate și așteptările privind evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale. Valoarea de 50 presupune un nivel neutru de încredere, astfel explicându-se și caracterul negativ al punctajului de încredere de 47,1.

La întrebarea: ”Cum apreciați condițiile actuale de afaceri în România?”, 70% din opinii au atestat condiții neutre, în timp ce 30% din opinii au arătat că acestea sunt rele. Media opiniilor privind condițiile de business în România marchează astfel o înrăutățire față de sondajul din luna aprilie, dar o îmbunătățire față de așteptările din intervalul decembrie 2012-martie 2013.

O evoluție pozitivă, analizând media opiniilor analiștilor, se întrevede totuși în așteptările privind condițiile de business în următoarele 12 luni. Astfel, 55% din opinii arată că acestea vor rămâne la fel, în timp ce 30% spun că se vor îmbunătăți. În condițiile în care alte 15% din opinii converg spre o înrăutățire a mediului de afaceri, media este de 15%, cea mai bună din ultimele cinci luni.

Cel mai problematic sector în privința așteptărilor analiștilor este cel al forței de muncă, unde 55% din opinii spun că, în România, condițiile actuale de angajare a forței de muncă sunt negative. 45% din opinii arată că acestea sunt neutre, mai exact că nicio schimbare semnificativă nu se întrevede în intervalul analizat.

Inflația este, de semenea, un indicator care arată o înrăutățire semnificativă a așteptărilor, marcând cel mai scăzut nivel din decembrie 2012. Așteptări pozitive se înregistrează la evoluția averii personale din România în următoarele 12 luni, în timp ce anticipațiile privind venitul personal în economie s-au înrăutățit față de ultimele luni.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele 136 de societăți membre ale CFA Institute, asociația având misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.

În prezent, CFA România are peste 140 de membri, majoritatea deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidați pentru unul din cele 3 nivele ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniștii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță și altele.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU