7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:37
No menu items!

Amnistia fiscală, extinsă la toţi bugetarii

spot_img

Senatorii au adoptat un amendament care a extins aplicabilitatea unei propuneri legislative care prevedea scutirea de la restituirea sumelor din venituri salariale, constatate nelegale, de la cadrele didactice la întregul personal bugetar

bugetari

Plenul Senatului a extins, luni seară, amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control.

Senatorii au adoptat un amendament, care a extins aplicabilitatea unei propuneri legislative care prevedea scutirea de la restituirea sumelor din venituri salariale, constatate nelegale, de la cadrele didactice la întregul personal bugetar.

Amendamentul propus de Comisia pentru muncă a făcut ca Guvernul să-şi schimbe poziţia iniţială, împotriva propunerii legislative, într-una în favoarea actului normativ.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, prezentă la dezbateri, a susţinut propunerea legislativă, menţionând că măsura ar fi o reparaţie pentru bugetari.

Din 2012, de când am preluat guvernarea, Guvernul Ponta se luptă și ia măsuri pentru repararea nedreptăților făcute de către fosta guvernare, iar proiectul de lege care astăzi este în dezbatere se înscrie pe această linie. Este vorba de repararea nedreptăților făcute profesorilor, cadrelor medicale, reprezentanților administrației publice locale și alte categorii de bugetari. De aceea, Guvernul susține raportul pe care l-a întocmit Comisia pentru muncă.

Rovana Plumb
ministrul muncii

Senatul a adoptat proiectul de lege cu amendamente, însă Camera Deputaților este for decizional.

D.M.