Amenzi pentru magazinele de lângă școli

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au aplicat 44 de sancţiuni, în valoare totală de 37 300 de lei, în urma neregulilor descoperite în magazinele aflate în incinta sau în vecinătatea unităţilor de învăţământ, informează reprezentanţii ANSVSA.

Au mai acordate 75 de avertismente, iar un magazin alimentar din judeţul Gorj, aflat în vecinătatea unei școli, a fost închis pentru că nu era înregistrat sanitar-veterinar şi pentru că alimentele nu erau păstrate conform condițiilor de siguranță. Inspectorii ANSVSA au confiscat şi 56 de kg de produse alimentare (de origine animală şi non-animală) improprii consumului, fie pentru că nu fusese respectate condiţiile de temperatură, fie pentru că nu existau documentele care să le demonstreze provenienţa.

Conform sursei citate, inspectorii ANSVSA au verificat, în perioada 6 – 18 septembrie,  2 891 de obiective. Dintre acestea, 1 290 au fost unităţi de vânzare cu amănuntul, aflate în vecinătatea unităţilor de învăţământ şi 1 601 în incinta unitaţilor de învăţământ (blocuri alimentare din cadrul şcolilor, grădiniţelor, internatelor, semi-internatelor, after-school, etc.).

Preşedintele ANSVSA, dr. Mihai Ţurcanu, a declarat că unităţile respective vor continua să fie monitorizate şi supravegheate, cu o frecvenţă stabilită prin analiză de risc, având la bază şi rezultatele controalelor efectuate.

În paralel cu anchetele ANSVSA, Ministerul Sănătății a cerut inspectorilor sanitari din Direcțiile de Sănătate Publică  să verifice, in perioada 18-27 septembrie, toate școlile, internatele și cabinetele medicale pentru asigurarea condițiilor igienico-sanitare corespunzatoare și respectarea calendarului de imunizare.

 

NICIUN COMENTARIU