Amenzi mai mari pentru soferii nepregătiţi de iarnă

Şoferii pe care Poliţia Rutieră îi surprinde circulând pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei cu autoturisme fără anvelope de iarnă riscă să plătească în această iarnă amenzi mai mari cu 4,5% comparativ cu anul trecut. Motivul acestei majorări este creşterea nivelului salariului minim de la 670 la 700 de lei. Amenda se calculează în funcţie de acesta.

Legislaţia privind cauciucurile de iarnă care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011 prevede că sancţiunile pentru cei care încalcă prevederile sunt de 9-20 de puncte amendă, sancţiunea fiind însoţită şi de reţinerea certificatului de înmatriculare.

“Valoarea unui punct de amendă este în prezent de 10% din valoarea salariului minim pe economie, care este 700 de lei”, a precizat pentru gândul comisarul şef al Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă. Concret, în acest an amenda pentru lipsa cauciucurilor de iarnă este cuprinsă între 630 şi 1 400 de lei, comparativ cu 603 şi 1 340 de lei, în 2011.

Aproape 1 500 de şoferi au fost amendaţi de Poliţia Rutieră, în perioada 1 noiembrie 2011-15 aprilie 2012, pentru lipsa de anvelope de iarnă pe drumuri cu zăpadă, fiind reţinute tot atâtea certificate de înmatriculare, potrivit datelor furnizate de şeful Poliţiei Rutiere. Acesta a spus însă că nu există un termen la care să intre în vigoare efectele legii, aceasta aplicându-se doar când condițiile meteorologice și rutiere impun controalele poliției.

Legea a fost adoptată în 2010 însă, fiind extreme de nepopulară, aplicarea ei a fost amânată un an. În 2011, la presiunea transportatorilor şi a opiniei publice, ministerul Transporturilor și Poliția Rutieră au decis să renunţe la stabilirea unei date fixe (1 noiembrie-1 martie) care să marcheze începutul şi sfârşitul  intervalului sezonier în care să se aplice legea iar controalele să aibă loc în funcţie de condiţiile meteorologice.

S-a spus că afacerea cu anvelope de iarnă aduce peste un miliard de euro însă transportatorii şi Poliţia recunosc că doar un sfert din parcul auto naţional care e format din circa 5,4 milioane de mașini a fost dotat astfel pentru iarnă.

 

 

NICIUN COMENTARIU