9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:08
No menu items!

Aluminiul cel de toate zilele ne otrăvește organismul

spot_img

open drinks can with ring pull

În anumite cantități, aluminiul nu este dăunător organismului. Dar, în ultima vreme, produsele pe care le consumăm, de la alimente, la medicamente, apa și chiar obiectele înconjurătoare, ne pun în contact cu o supradoză din acest metal toxic, scrie Urban Iulian în pagina sa electronică.  Efectele sunt dintre cele mai devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care și Alzheimer

Aluminiul este un metal folosit în industria alimentară, ca aditiv, în medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), în produsele de larg consum, există în aer și în apă.
În ultima vreme, specialiștii au constatat o concentrație crescută de aluminiu în organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putând ajunge săptămânal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram, în condițiile în care cantitatea tolerabilă este de cel mult un miligram. În timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la demenţă!!!

Apa este plină de aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafață utilizează sulfat de aluminiu pentru a elimina microorganismele nocive și alte particule pe care le conțin și care pot fi ușor distruse prin sedimentare și filtrare.
Pentru că sulfatul de aluminiu este eliminat în mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentrația de aluminiu a apei tratate este mai ridicată decât în cea netratată.

Aportul zilnic de aluminiu din apa potabilă poate varia mult în funcție de regiune și de râuri care sunt mai bogate sau mai sărace în aluminiu. Se crede în general că aluminiul de origine naturală, provenit din apa netratată, se află într-o formă care nu este ușor asimilată de organism și nu provoacă efecte negative asupra sănătății. Dar, apa tratată conține aluminiu ușor asimilabil, de aceea apa poate fi o sursă mai importantă de aluminiu decât hrana.

Cantitatea de aluminiu din apa îmbuteliată și cea de la robinet variază și ea, după cum producătorii utilizează apa de la robinet cu sau fără tratamente suplimentare. Cel mai bine e să citim cu atenție eticheta sticlei de apă minerală sau plată și să o alegem pe cea care conține cel mai puțin aluminiu. Riscul de apariție a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care consumă ape bogate în aluminiu monomeric.

Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridică la cel puțin patru micrograme pe zi. Dar unde mai există aer nepoluat? În zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate crește la mai mult de 100 micrograme pe zi.

La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 până la 7 miligrame de aluminiu pe zi. În afară de aer și apă, oamenii absorb aluminiu și încă în doză maximă și din medicamente. Este vorba de cele care nu sunt prescrise de medici și care se vând la cerere în farmacii, ca antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat și unele vitamine pentru copii.

Organizația Mondială a Sănătății a estimat că aportul celor care consumă regulat acest tip de medicamente pe bază de aluminiu poate crește până la cinci grame pe zi. Toți acești factori care conțin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului în funcție de vârstă și grad de sănătate.

Cele mai puternice surse de expunere la aluminiu rămân ambalajele: cutii, caserole, foliile care au la bază acest metal. Un studiu recent publicat de o revistă medicală din Australia a arătat că doza de aluminiu care se găsește în cutiile metalice de băuturi și sucuri o depășește cu 5% pe cea din ambalajele din sticlă.

Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de păr recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetării i-au uimit: peste 30% dintre pacienți au aluminiu în corp.

Efectele imediate sunt următoarele:dureri de cap, balonare, usucarea pielii și pierderea poftei de mâncare. Pacienții care suferă de afecțiuni renale și primesc tratamente de dializă regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu în lichidele pentru dializă.

Studiile au arătat că aluminiul ajunge în organism și din cereale, prăjituri, biscuiți, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, lăptuci), dar și din ceaiuri sau băuturi care conțin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao.

Cantitatea de aluminiu crește peste cota admisă și atunci când peștele și carnea sunt gătite în oale din aluminiu sau sunt împachetate în folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari în cuptor).

Un pericol pentru sănătate îl reprezintă și radiatoarele confecționate din aluminiu care sunt responsabile pentru simptome ca: amețeală, tulburări de vedere și chiar începutul unor paralizii.

Persoanele supraexpuse la aluminiu pot să prezinte encefalopatie, o formă de demență caracterizată de convulsii, tremurături, psihoză și diferite schimbări la nivelul vorbirii și al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu în exces, se întâlnește mai ales la bolnavii care fac dializă.

Absorbția mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau sfărâmicioase, din cauza tulburărilor profunde în metabolismul fosforului și al calciului din masa osoasă), infarcte.

Aluminiul este asociat și altor boli serioase care afectează sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig si Parkinson. Dar cele mai de temut sunt demenţa presenilă, tulburările mentale, îmbătrânirea precoce si Alzheimer. Celulele creierului pacienților suferinzi de această boală pot conține de 10 până la 30 de ori mai mult aluminiu decât media.

Toxicitatea acestui metal a fost descrisă în revista „Sciences et Vie”, unde s-a arătat că efecte secundare ale aluminiului apar chiar și când este consumat în cantități mici.

Ce putem face noi pentru a sta cât mai departe de aluminiu? În primul rând trebuie să scăpăm de toate ustensilele, tacâmurile și recipientele de aluminiu din bucătărie, să consumăm apa îmbuteliată cu conținut scăzut din acest metal, să renunțăm definitiv la ambalarea alimentelor în staniol și folii de aluminiu, să evităm aspirina pe cât posibil, să nu mai cumpărăm conserve, bere și răcoritoare la cutie, să refuzăm mâncarea la caserole tapate cu aluminiu.

Aluminiul din deodorant: Ambalajele produselor cosmetice (sprayuri, cutii de cremă, vopsea) au aluminiu din belșug. Aluminiul conținut în deodorante (20% clorura de aluminiu) pătrunde mai ușor prin piele decât pe cale digestivă. În plus, inhalarea de aluminiu fin divizat și de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificată drept cauză a fibromului pulmonar și a lezării plămânilor. Antiperspirantele conțin și ele săruri de aluminiu și zirconiu, care înhibă activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea și închiderea porilor.

Un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie) acuză antiperspirantele și deodorantele că pot favoriza apariția tumorilor mamare, cauzate de absorbția prin piele a unei cantități de aluminiu. Asimilarea pe termen îndelungat a unor concentrații importante de aluminiu prin deodorante și antiperspirante poate conduce la serioase probleme de sănătate.

În Uniunea Europeană, aluminiul este întâlnit sub denumirea de E 173, responsabil de apariția unor boli ca Alzheimer și Parkinson, osteoporoza, boli cardiovasculare. E 173 este un colorant întâlnit mai ales în produse bazate pe cereale ca pâinea, prăjiturile şi biscuiţii.

Fiind neurotoxic, Comisia Europeană dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentație, mai ales cea a copiilor.

C.A.