21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 19:17
No menu items!

Alimentele fără gluten nu sunt mai sănătoase, însă costă mai mult

spot_img

 

În ciuda creşteri dramatice a popularităţii alimentelor fără gluten (FG), studiile arată că nu oferă absolut niciun beneficiu persoanelor care nu au fost diagnosticate cu intoleranţă la gluten. O nouă cercetare a produs cea mai mare bază de date de produse FG de până acum, arătând faptul că aceste alimente nu sunt superioare din punct de vedere nutriţional alimentelor care conţin gluten, ci doar mult mai scumpe.

Disponibilitatea şi varietatea alimentelor FG este importantă pentru persoanele care au fost diagnosticate cu boala celiacă, însă produsele FG au devenit extrem de populare în rândul publicului larg sub impresia că ar fi mai sănătoase.

Persoanele cu boala celiacă suferă de inflamaţii intestinale puternice de fiecare dată când consumă gluten. Singura modalitate de atenuare a simptomelor este o dietă care să excludă acest ingredient. Glutenul se găseşte în grâu, secară şi orz, deci în pâine, pizza şi o varietate de alimente procesate. Datorită restricţiilor alimentare, cei care suferă de boala celiacă trebuie să cunoască foarte bine ceea ce mănâncă pentru a-şi asigura o dietă echilibrată: între o cincime şi o treime dintre pacienţi riscă să aibă deficienţe de minerale şi vitamine.

Scopul studiului era să compare elementele nutritive furnizate de produsele care conţin gluten şi de cele FG. Rezultatele au arătat că nu există aproape nicio diferenţă între cele două tipuri de produse. Cantitatea de carbohidraţi, grăsimi şi fibre este cam aceeaşi, însă produsele FG au arătat un conţinut mai mic de proteine. Există anumite diferenţe în ceea ce priveşte vitaminele şi mineralele, însă sunt normale atunci când sunt însoţite de un regim alimentar echilibrat. De exemplu, produsele FG au un conţinut redus de zinc şi potasiu, ambele reprezentând substanţe nutritive importante.

Echipa de cercetători a comparat, de asemenea, preţul alimentelor incluse în studiu. În toate categoriile de produse alimentare, de la făină până la snacks-uri, produsele FG costă de până la 2.5 ori mai mult. Deci dacă nu aţi fost diagnosticat cu boala celiacă, oamenii de ştiinţă spun că produsele fără gluten nu merită banii.

Octavian Cătuşanu