3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 10:42
No menu items!

Alimente mai scumpe, în pragul sărbătorilor de iarnă

spot_img

Ouăle, carnea, untul şi multe alte produse de bază costă acum chiar şi cu 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.  În opinia analiștilor economici, citați de Antena 3, majorarea accizei la combustibili este principalul motiv al scumpirilor. 

Astfel, cu toate că  nu ne apropiem de sărbătoarea Paştelui, ci de cea a Crăciunului, preţul ouălor a crescut considerabil în ultimele două luni. Cu aceeaşi bani pentru care la finele lunii septembrie puteam cumpăra 10 ouă, acum putem putem lua numai şase.

Printre produsele atinse de scumpiri se numără şi untul. Dacă în august 2016, preţul unui kilogram cu 82% grăsime era de 3,5 euro, în august 2017 a ajuns la 7 euro. Și prețul unui kilogram de carne este cu aproximativ 50% mai mare față de anul trecut. 

Valul de scumpiri din industria alimentară este pusă de analiştii economici pe seama avansului costurilor pe care trebuie le suporte producătorii. ”Să nu uităm că s-a majorat acciza la combustibili şi vom găsi cheltuielile de transport, au mai apărut nişte taxe micuţe şi se vor reflecta în costuri”, spune Adrian Benţa, consultant fiscal.