21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:13
No menu items!

Alianța PSD-UNPR-PC validează candidații pentru europarlamentare. UPDATE

spot_img

Ponta_Oprea

UPDATE

PSD l-a desemnat pe Liviu Dragnea șef de campanie al Alianței electorale PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare. Social-democrații au bătut în cuie și lista candidaților pentru Bruxelles, lista ce va fi deschisă cu actualul europarlamentar Corina Crețu.

În ordine, candidații pe locurile eligibile sunt Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Damian Drăghici (UNPR), Maria Grapini (PC), Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu, Valeria Dăncilă, Sorin Moisă, Victor Boștinaru și Ciprian Tănăsescu. Președintele PSD, Victor Ponta a explicat că acestea sunt pozițiile sigur eligibile dar că și locurile 13-17 au șanse mari.


 

Fostul aliat al PNL, PC, va lupta la euroalegeri împotriva liberalilor. Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit, joi, pentru a valida alianța electorală cu UNPR și PC. Cele trei partide vor candida pe liste comune la alegerile europarlamentare programate a avea loc în luna mai a acestui an.

Pentru a putea lua și PC pe aceeași listă, social-democrații și uneperiștii, care sunt deja într-o alianță politică valabilă până în 2020, Alianța de Centru-Stânga, era nevoie de încheierea unui protocol electoral. Noua alianță electorală, ce va trebui înscrisă la Biroul Electoral Central, cu nume, siglă și însemn electoral, va fi în vigoare până la comunicarea rezultatelor alegerilor europarlamentare.

PSD speră că va obține, prin această înfrățire, 35 la sută din voturi. Dacă social-democrații își păstrează toți europarlamentarii actuali, cu câteva excepții, noutățile vin de la aliați: UNPR îl va desemna pe locul ce îi revine pe Damian Drăghici iar Maria Grapini ar putea fi alegerea PC pentru Bruxelles. România va avea în Parlamentul European, în viitorul mandat, 32 de locuri.

Nicoleta Vera