Alertă meteo. Ninsori, viscol și polei, de sâmbătă dimineața. Zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de ninsori şi viscol la munte, respectiv precipitaţii mixte şi polei în restul regiunilor, valabilă din această noapte până în seara Ajunului de Crăciun.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 decembrie, ora 2.00 – 24 decembrie, ora 22.00, temporar, vor fi precipitaţii în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Banat, precum şi pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, favorizând formarea poleiului.

Intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 60 km/h vor fi şi în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul şi sud-vestul ţării.

Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) până duminică noaptea (24 decembrie), în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce vor depăşi 70 – 80 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

ANM precizează că, în zona montană înaltă, vântul va mai avea intensificări temporare şi pe parcursul zilei de luni (25 decembrie), spulberând zăpada.

NICIUN COMENTARIU