Alegerile din 2009, cercetate de o comisie specială a Parlamentului

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au adoptat, joi, proiectul de hotărâre privind înființarea Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

Proiectul de hotărâre pentru înfiinațrea comisiei a fost adoptat şi va fi supus votului plenului miercurea viitoare. Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a anunțat, joi, că PNL, USR şi PMP s-au opus acestui proiect. „Astăzi, de-abia după 45 de minute de dezbatere, s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen şi se va vota – sper – miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observaţii din partea PNL, USR, PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente sau să fie mai clar. Unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în media”, a precizat Dragnea, după şedinţa BPR.

El a arătat că Parlamentul are tot dreptul să investigheze, potrivit Regulamentului şi prevederilor constituţionale, orice fel de teme. „Apărând aceste informaţii în spaţiul public, Parlamentul nu poate să nu ia act de aşa ceva şi să încerce să aducă la iveală adevărul sau măcar o parte din adevăr, cu speranţa ca măcar o parte din toţi cei care vor fi chemaţi la comisie vor veni şi dacă vor veni vor spune tot ceea ce ştiu”, a arătat Dragnea.

El a subliniat faptul că obiectivul principal al acestei Comisii constă în a cerceta dacă anumite persoane sau instituţii s-au implicat într-un mod nelegal sau fără să aibă competenţe legale atât în desfăşurarea alegerilor, în organizarea lor, cât şi în influenţarea rezultatului final.

Potrivit proiectului de hotărâre, comisia va avea următoarea titulatură: „Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial”. Comisia are termen 60 de zile pentru cercetări și întocmirea raportului final.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ